Sinteza politică a săptămânii LIVE TEXT Fabrika
(UPDATE 22.51) Victor Gurău: Domnul Timofti ar trebui să se gândească la faptul că nu mai e şeful celui mai corupt sistem, cel judecătoresc. Gestul lui Timofti e mult mai mult decât imoral, el arată prin asta traficul de influenţă, deoarece fiind în postura pe care o ocupă, Guvernul s-a grăbit să execute procedura care pentru alt cetăţean e de neîndeplinit.
(UPDATE 21.46) Igor Boţan: E o greşeală să amestecăm darul lui Dumnezeu cu Guvernul corupt. Domnul Timofti poate refuza indemnizaţia spunând: eu nu am pierdut nimic plecând din sistemul judecătoresc, dar dimpotrivă, am un dar care măr idică pe scara socială. Apoi el ar putea să le spună liderilor AIE gratitudinea lui s-a terminat şi nu are ce pierde, pentru că el i-a salvat.
(UPDATE 21.42) Anatol Ţăranu: Presa poate să abordeze această chestiune din punct de vedere al moralităţii generale şi ar putea să-i creeze probleme lui Nicolae Timofti pe viitor. L-am întrebat pe şeful statului: peste 4 ani intenţionaţi să candidaţi? Am vrut să văd dacă e liber în acţiunile şi deciziile sale. Dacă da, ar trebui să se pună bine cu oamenii care l-au adus îm această funcţie. El a răspuns foarte sincer: să vedem ce va fi, dar cel mai probabil, nu o să candidez, pentru mine e important să duc la bun sfârşit acest mandat, care pentru mine a fost foarte neaşteptat.
(UPDATE 22.37) Victor Stepaniuc: Curtea Constituţională când am încercat să ne implicăm în legea respectivă, în 2002, nu a fost de acord. Judecătorii şi procurorii se folosesc de această lege. Nici preşedintele, nici prim-ministrul nu primesc astfel de salariu. Suma e mare, dar Timofti nu e unicul care a primit aşa sume de bani la plecarea din funcţie.
(UPDATE 22.33) Valentin Dolganiuc: Orice persoană care a acceptat să intre în viaţa publică trebuie să accepte că i se va intra în viaţa personală. Să ne amintim cât de mult lobby s-a făcut cu acordarea pensiilor majorate. O imperfecţiune totală a acestui sistem de pensionare şi indemnizaţii. Indemnizaţia unică de 12 salarii se acordă când s-a refăcut sistemul şi tu rămâi fără sursă de existenţă, şomer, pe drumuri. Nicolae Timofti nu a rămas pe drumuri.
(UPDATE 21.28) Anatol Ţăranu: Puterea ademeneşete şi atunci când eşti în opoziâie trăieşti cu visul de a veni sau a reveni la guvernare, mai ales când puterea e asociată cu treuca.
(UPDATE 22.21) Victor Gurău: Suntem nevoiţi să descifrăm prostiile lui nea Mişa prezidentul.
(UPDATE 22.20) Igor Boţan: Aceştia sunt în buzunarul lui Ghimpu ca anticomunişti de sortul doi. De ce au fost interzise simbolurile comuniste şi nu cuvântul comunist etc.? Cred că PCRM ar fi fost făcut gălăgie şi la un anumit moment ar fi dat din mâini şi şi-ar fi schimbat denumirea. Dar Ghimpu a zis nu, comunist să rămână, deoarece un partid căpuşă îl poate substitui şi rupe ceva din voturi.
(UPDATE 22.16) Igor Boţan: De când AIE e la Guvernare, picioarele corupţiei s-au lungit de două ori, asta înseamnă că, corupţia a crescut de două ori. Ghimpu a reuşit o performanţă, toată Alianţa e în buzunarul lui. În Parlament acum sunt partide procomuniste şi anticomuniste. Anticomuniste sunt cele care au votat pe 12 iulie, Lupu, Streleţ, Flat au votat această lege. Cine sunt cei care au votat această lege? Sunt un fel de subalterni ai lui Ghimpu. Ghimpu se poate folosi de aceasta şi spune: sunteţi subalternii mei, câmp de manevră nu aveţi, deoarece eu sunt şeful anticomuniştilor.
(UPDATE 22.08) Valentin Dolganiuc: Pentru mine tâlharul nu are culoare politică. Cel care a fost prins în flagrant trebuie să fie judecat ca tâlhar şi să stea acolo unde îi este locul. Nu trebuie să ia apărarea Filat celor de la PLDM, Lupu celor de la PD, Ghimpu celor de la PL şi Voronin celor de la PCRM.
(UPDATE 22.04) Victor Stepaniuc: Principala concluzie trebuie să o facă intelectualii şi acele grupuri care i-au adus la putere pe actualii guvernanţi şi care au avut mari speranţe. Ghimpu şi Filat au declarat că o să lupte, că mai tare se teme de crimă economică şi de comunism şi acum s-a dovedit altceva. Săptămâna trecută au luptat cu fantomele comunismului, dar oamenii aşteaptă altceva. Guvernanţii au nevoie de spectacole, trebuie să încerce să manipuleze cumva şi au găsit cel mai corupt om din ţară la Basarabeasca.
(UPDATE 21.57) Victor Stepaniuc: Declaraţia lui Ghimpu e tendenţioasă, iresponsabilă, ca de obicei. În 20 de ani încă nu s-a realizat că societatea are nevoie de o mână tare pentru a se lupta cu corupţia. A fost şi este corupţie deoarece primele persoane în stat au regulat aceste procese. Nu poate Ghimpu să spună că în Parlament nu se adoptă legi conform intereselor. Corupţie este în măsura în care o vrea guvernarea.
(UPDATE 21.54) Anatol Ţăranu: Suntem o societate în tranziţie. E vorba despre formarea unei culturi de conduită, fără de care nu ne putem mişca înainte. Şi politicienii noştri vor proceda cu noi în acest mod încă mult timp, dacă nu ne vom învăţa să-i sancţionăm.
(UPDATE 21.51) Anatol Ţăranu: Dacă ne referim la declaraţiile politicienilor noştri, parcă sunt făcuţi toţi de o mamă. Ei încearcă să fie foarte inventivi, ca până la urmă să se dovedească faptul că nu sunt nici ingenioşi, nici inteligenţi. Acei din AIE sunt şi ei tare buni, când fac câte o boroboaţă îţi pui mâinile în cap. Şi PCRM nu e mai departe, preşedintele raionului Basarabeasca a fost prins cu mită în flagrant şi reprezentanţii PCRM ies şi spun că nu. Opoziţia ar trebui să fie curată ca lacrima fecioarei.
(UPDATE 21.47) Victor Gurău: Nu ştim nimic despre nicio licitaţie, doar că cineva se dezice de licitaţie, după ce a plătit 400.00 de mii, deoarece companiile serioase au analişti şi ei spun: dacă plătim mita care se cere, noi ieşim în pagubă şi e mai bine să ne dezicem. Legea Cazinourilor, oare mai este necesar să se mai dovedească ceva când deputaţii au dovedit că acolo a fost fraudă?
(UPDATE 21.40) Valentin Dolganiuc: Câte clădiri istorice sunt înscrise în registru şi demolate, pentru că se plătesc bani. De medici şi învăţători nu negăm, dar în această ierarhie a corupţiei ei se află pe cea mai de jos treaptă, trebuie să pornim de sus. Guvernul nostru e incoruptibil, deoarece nimeni nu dă, dar eu ştiu că se dă şi se ia şi schemele care s-au utilizat timp de 8 ani au fost preluate. Dacă eşti amendat ca şofer, atunci plăteşti doar la Viktoria Bank, dar până atunci, timp de 8 ani, am plătit la FinComBank. Aceleaşi scheme, fluxuri monetare care circulau timp de ani de zile şi-au schimbat un pic destinaţia şi poate unele persoane de la capătul circuitului s-au schimbat, dar altele au rămas.
(21.30) "Corupţia la nivel înalt nu există." Nu este o poveste de adormit copiii, este părerea liderului liberalilor, Mihai Ghimpu. Nu există şi punctum. În Moldova fură doar învăţătorii şi medicii, dacă n-aţi ştiut. Probabil, anume din această cauză, Partidul Liberal vrea să deţină şefia Comisiei Naţionale de Integritate, ca să-i verifice pe toţi învăţătorii şi medicii. Alţii oricum nu fură, după cum ştim deja.
Tot săptămâna aceasta, şeful statului, Nicolae Timofti, s-a arătat indignat de faptul că presa se bagă în buzunarul preşedintelui şi se interesează de acele 400 de mii de indemnizaţie pe care urmează să le ridice. Jurnaliştii s-au întrebat cum pe timp de criză, pe lângă salariul preşedintelui, dar şi pensie, să mai primeşti sute de mii din partea statului şi în acelaşi timp să păstrezi faţa decentă. Întrebarea n-a fost înţeleasă şi presa din nou a fost acuzată că vede doar partea negativă a lucrurilor.
Iar mâine, comuniştii, la plenara Comitetului Central, vor decide ce să facă după interzicerea simbolurilor comuniste. Sinteza politică a săptămânii o facem împreună, la Fabrika.
Invitaţii din această seară sunt analiştii politici Anatol Ţăranu, Valentin Dolganiuc, Igor Boţan, politicianul Victor Stepaniuc şi consilierul municipal PCRM, Victor Gurău.