Siria a distrus toate echipamentele şi unităţile de producere a armelor chimice
Siria a distrus toate echipamentele şi unităţile de producere a armelor chimice. Regimul de la Damasc a respectat, astfel, un termen limită important într-un program ambiţios de dezarmare, supravegheat de experţii Naţiunilor Unite.
Specialiştii au inspectat 21 din cele 23 depozite cu arsenal neconvenţional. Celelalte două obiective sunt prea periculoase pentru a fi examinate, dar echipamentul chimic a fost deja mutat în locuri unde observatorii se pot deplasa. Deocamdată, nu se ştie unde vor fi distruse focoasele chimice, însă operaţiunea s-ar putea desfăşura în afara statului arab.
Conform unui acord mediat de Statele Unite şi Rusia, Siria trebuie să distrugă, până la mijlocul anului 2014, întregul stoc de arme chimice, estimat la 1.000 de tone.