Siria a interzis avioanelor civile turce să traverseze spaţiul său aerian
Siria a interzis avioanelor civile turce să traverseze spaţiul său aerian. Decizia autorităţilor de la Damasc vine la doar câteva zile după ce Turcia a interceptat o aeronavă siriană, suspectată că ar fi transportat muniţie din Rusia pentru armata siriană. Informaţiile au fost negate, însă, de Moscova.
Interdicţia pentru zborurile efectuate de avioanele de pasageri din Turcia deasupra Siriei a intrat în vigoare la miezul nopţii. La rândul său Ankara nu a anunţat o astfel de măsură, dar a avertizat că-şi rezervă dreptul să intercepteze aeronave siriene civile, suspectate că transportă arme la bord. Totodată, autorităţile de la Ankara au dat ordin avioanelor comerciale turce să evite traversarea spaţiului aerian sirian, deoarece este nesigur. Relaţiile dintre cele două ţări sunt tot mai tensionate, în urma unei serii de incidente transfrontaliere. Săptămâna trecută, au fost înregistrate mai multe bombardamente la hotarul dintre Turcia şi Siria, după ce cinci civili turci au fost ucişi de obuze siriene.
Între timp, luptele sângeroase nu au încetat în Siria. Numai sâmbătă, peste 140 de oameni şi-au pierdut viaţa, în urma confruntărilor dintre rebeli şi forţele guvernamentale. Totodată, există rapoarte potrivit cărora, luptătorii antiguvernamentali au reuşit să doboare un avion militar în apropiere de oraşul Aleppo, al doilea ca importanţă din această ţară.
Potrivit activiştilor sirieni, peste 30.000 de oameni au murit în Siria, de la începutul revoltelor în martie 2011.