Siria: Au început primele evacuări din cartierele rebele din Alep
Primele autobuze cu civili și ambulanțe transportând răniți au părăsit la începutul după-amiezii de joi cartierele rebele din Alep, al doilea oraș ca mărime al Siriei, transmit jurnalista agenției France Presse de la fața locului și un martor ocular citat de Agerpres.
Vehiculele, care transportă mai ales răniți și familiile acestora, au plecat din cartierul Al-Amiriyah și au ajuns în cartierul Ramoussa, aflat în mâinile regimului, pentru a se îndrepta spre vestul provinciei Alep, controlat de insurgenți.
Convoiul, care avansa lent, era deschis de vehiculele Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) și ale Semilunii roșii siriene, urmate de 13 ambulanțe și 20 de autobuze verzi.
O sursă oficială siriană a declarat pentru Reuters că aproape 1.000 de oameni au părăsit estul orașului Alep în primul convoi, care includea femei, copii și răniți.
"Convoiul se va îndrepta spre provincia Alep", a declarat pentru AFP Ingy Sedky, purtător de cuvânt al CICR în Siria.
Între timp, agenții ale ONU se pregătesc pentru a primi până la 100.000 de persoane în orașul Idlib, controlat de rebeli, pe măsură ce civili, răniți și luptători părăsesc orașul Alep, a declarat emisarul ONU Jan Egeland, potrivit DPA.
El a avertizat însă că refugiații nu vor găsi neapărat siguranță și pace în zonele unde vor ajunge.
"Mă tem pentru ce se poate întâmpla după ce această operațiune se va încheia", a declarat Jan Egeland.
El a precizat că ONU discută cu autoritățile din Turcia despre "noi tabere de mari dimensiuni care ar putea fi înființate" în această țară după evacuarea orașului Alep.