Siria: Circa 25 de civili, printre care şi copii, ucişi în raidurile aeriene orientate împotriva ISIS
Circa 25 de civili, între care șase copii, au fost uciși în raiduri aeriene împotriva orașului Raqa, fief al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, a indicat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP și EFE.
Raidurile efectuate marți au vizat mai multe cartiere din Raqa, a precizat OSDO, adăugând că nu se știe în acest moment dacă loviturile au fost efectuate de aviația rusă sau de cea siriană, scrie Agerpres.
"Zeci de persoane au fost, de asemenea, rănite, iar unele dintre ele sunt în stare critică", indică OSDO.
"Aceste raiduri au avut loc la o zi după ce SI a alungat forțele regimului din zonele aflate sub controlul lor în sud-vestul provinciei nordice Raqa", a precizat organizația.
Regimul a lansat la 3 iunie o ofensivă pentru preluarea controlului asupra orașului-cheie Tabqa, în provincia Raqa, avansând aproximativ douăzeci de kilometri. Dar jihadiștii au reușit să-i împingă în afara provinciei după un contraatac.
Avioane ale coaliției internaționale antijihadiste, conduse de SUA, au desfășurat de asemenea lovituri asupra pozițiilor Statului Islamic în Siria și în Irak.
- Lovitură grea pentru Statul Islamic. Ce s-a întâmplat în timpul unui asalt în Siria
- Risc de atentate ISIS în Belgia şi Franţa. Care sunt țintele jihadiștilor
- Militari din Estonia se vor alătura coaliţiei internaţionale care luptă împotriva ISIS
- Raiduri antiteroriste în Belgia. Poliţia a REŢINUT 40 de oameni
- AMENINŢARE: ISIS au imagini din satelit cu bazele secrete ale NATO din întreaga lume
- Acuzaţii GRAVE! O companie franceză a plătit TAXE Statului Islamic