Siria: Date înfiorătoare despre războiul civil care a luat viața a sute de mii de oameni
La aproape cinci ani de la izbucnirea războiului civil din Siria, părțile combatante au acceptat un acord de încetare a focului întocmit de Rusia și Statele Unite. Deși este un armistițiu șubred, atât părțile împlicate în conflict, cât și arbitrii internaționali speră să fie îndeplinite toate cerințele rebelilor pentru a pune capăt violențelor.
Războiul din Siria a început sub formă de proteste pașnice, care s-au transformat apoi în manifestaţii agresive.
Conflictul a fost reprimat violent de regimul Assad și s-a transformat într-o adevărată răscoală după formarea Armatei Siriene Libere. Bilanțul acestuia este unul tragic.
Conform unui raport publicat de The Guardian, peste 470.000 de oameni au murit în cei cinci ani de violențe. Din aceștia, în jur de 40.000 de oameni au pierit din cauza condițiilor proaste, neavând acces la alimente, apă potabilă sau servicii medicale.
Potrivit Centrului Sirian pentru Studii Politice, aproape două milioane de persoane au avut de suferit din cauza războiului. Ceea ce înseamnă că 11,5 la sută dintre locuitorii Siriei au fost uciși sau răniți în timpul conflictului armat.
De teama războiului, 45 la sută din populația Siriei și-a părăsit locuințele, dintre care peste patru milioane de oameni au emigrat din țară.
Războiul a provocat pagube materiale în valoare de 225 de miliarde de dolari în Siria, iar nivelul de sărăcie a crescut până la 85 la sută în 2015. Astfel, la nici cinci ani de la începerea conflictului, Siria s-a transformat în ruinele unei țări odată înfloritoare.
Armistițiul șubred încheiat între părțile combatante reprezintă o rază de speranță pentru poporul sirian. Rebelii au acceptat să înceteze focul pe o perioadă de două săptămâni.
Acordul ar putea fi prelungit dacă vor fi ridicate asediile orașelor siriene controlate de rebeli, regimul Assad va elibera prizonierii de război, vor fi oprite atacurile asupra civililor și vor fi livrate ajutoare umanitare.
- Negocierile pentru crearea unui armistițiu între forțele guvernamentale și rebelii din Siria au eşuat
- Obama: Al-Assad trebuie să plece pentru a se pune capăt războiului civil
- STRIGĂTOR LA CER! Câţi copii au fost uciși în războiul din Siria în 2015
- Urmele ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE ale războiului! Realitatea TULBURĂTOARE dintr-un mare oraş sirian (VIDEO)
- AVERTISMENT DUR! Dmitri Medvedev vorbește despre posibilitatea unui NOU RĂZBOI MONDIAL
- Hollande avertizează că există un risc de război între Turcia și Rusia