SIS, despre cum se fac interceptările telefonice, cine poate fi "ascultat" şi cine trebuie să păstreze secretul
Serviciul de Informaţii şi Securitate vine cu explicaţii privind procedurile de efectuare a interceptărilor.
"Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează cu autorizarea judecătorului de instrucţie, la demersul procurorului, numai în cadrul unui proces penal. Pot fi supuse interceptării şi înregistrării comunicările bănuitului, învinuitului sau persoanelor care contribuie în orice mod la comiterea infracţiunilor prevăzute în Legea privind activitatea specială de investigaţii şi în privinţa cărora există date că primesc de la bănuit, învinuit sau inculpat ori transmit acestuia informaţii relevante pentru cauza penală", se menţionează într-un comunicat al SIS.
Tot aici se mai punctează că interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează de către ofiţerii de investigaţii ai subdiviziunilor specializate din cadrul sau din subordinea MAI, Ministerului Apărării, CNA, SPPS, SIS, Serviciului Vamal şi Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Conform procedurii, "organul de urmărire penală sau procurorul prezintă SIS-ului extrasul din încheierea judecătorului de instrucţie, autentificat de către acesta, privind dispunerea efectuării interceptării comunicărilor, precum şi scrisoarea de însoţire a extrasului, care va conţine menţiunea privind preîntâmpinarea persoanei responsabile, ce asigură tehnic efectuarea măsurii speciale de investigaţii, despre răspunderea penală".
Şi numai după verificarea prezenţei actelor necesare perfectate în mod corespunzător, numărul de telefon indicat este activat pentru interceptare, semnalul fiind transmis, în timp real, de la operatorul de telefonie mobilă sau fixă către beneficiar, care îl gestionează în contextul tacticii de desfăşurare a anchetei penale. Persoanele abilitate din cadrul subdiviziunilor specializate sunt obligate să păstreze secretul comunicărilor şi poartă răspundere pentru încălcarea acestei prevederi.
"Se exclude posibilitatea interceptării în lipsa încheierii judecătorului de instrucţie, circumstanţă garantată de SIS", se subliniază în comunicatul instituţiei.
Totodată, se precizează că "echipamentul tehnic aflat în dotarea SIS exclude din start anonimatul unei interceptări ilegale, inclusiv posibilitatea de conectare neautorizată la sistemul electronic din gestiune".
Publika.md aminteşte că recent, în presă au apărut câteva interceptări ale convorbirilor telefonice dintre şeful Fisc-ului, Nicolae Vicol, şi mai mulţi demnitari de stat. Una dintre interceptări conţine o discuţie între Nicolae Vicol şi premierul Vlad Filat, despre blocarea conturilor preşedintelui Adunării Populare, Dmitri Constantinov.