SIS organizează exerciţii naţionale antiteroriste. Azi ofiţerii au "luat cu asalt" Aeroportul Internaţional Chişinău
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a organizat astăzi, pe teritoriul şi în regiunile adiacente Aeroportului Internaţional Chişinău, exerciţiul naţional antiterorist „ENA -2012”.
Potrivit scenariului, un grup de persoane, printre care şi cetăţeni ai unui stat străin, a fost luat în calitate de ostatici în aeroport. Teroriştii convenţionali au cerut eliberarea membrilor unei organizaţii teroriste internaţionale, deţinuţi în penitenciarele de peste hotarele republicii, solicitînd punerea la dispoziţie a unui avion în vederea părăsirii ţării.
Desfăşurarea operaţiei speciale de eliberare a ostaticilor şi neutralizare a teroriştilor a fost coordonată de Comandamentul Operaţional Întrunit. Urmare a eşuării procesului de negocieri, s-a luat decizia de a efectua asaltul avionului, finalizîndu-se cu operaţiunea specială de eliberare a ostaticilor şi capturare a teroriştilor de către grupurile operative de luptă.
Serviciul de Presă al SIS spune că obiectul, în carul acestei operaţiuni, a fost de a testa gradul de instruire a efectivului antrenat, perfecţionării potenţialului operaţional al subunităţilor speciale, precum şi pregătirii psihologice a personalului cu privire la realizarea sarcinilor în condiţii extreme.
Publika.md menţionează că exerciţiului naţional antiterorist „ENA - 2012” se desfăşoară în perioada 8-9 noiembrie pe teritoriul şi în regiunile adiacente Aeroportului Internaţional Chişinău.