Sistemul UE de verificare a certificatelor COVID-19 a fost lansat azi. Șapte state membre eliberează deja pașaport
Marți a fost lansat sistemul tehnic la nivelul UE care permite verificarea certificatelor COVID în condiții de siguranță și cu respectarea vieții private, a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat. Șapte state membre s-au conectat deja de marți la portal și au început să elibereze primele pașapoarte COVID.
Începând din 10 mai, 22 de țări au testat portalul cu succes. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice și care sunt pregătite să elibereze și să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar.
Șapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia – au decis să se conecteze chiar de marți la portal și au început să elibereze primele certificate ale UE. Alte țări au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări, se mai arată în comunicat.
Ce etape urmează
Acordul politic de la 20 mai trebuie să fie adoptat în mod oficial de Parlamentul European și Consiliul European. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, iar pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.
„Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul și să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că șapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez și celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operațional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a declarat comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.
La rândul său, Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a precizat că „certificatul digital al UE privind COVID demonstrează valoarea adăugată pe care soluțiile eficace în materie de e-sănătate o oferă cetățenilor noștri. Este important ca, în săptămânile următoare, toate statele membre să își finalizeze pe deplin sistemele naționale de emitere, stocare și verificare a certificatelor, astfel încât sistemul să devină funcțional la timp pentru sezonul vacanțelor. Cetățenii UE așteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou și își doresc să facă acest lucru în condiții de siguranță. Obținerea unui certificat al UE este un pas crucial în acest sens.”
Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a adăugat că „certificatul digital al UE privind COVID le oferă cetățenilor europeni un instrument comun care le permite să se deplaseze din nou în mod liber și în siguranță. Acesta evidențiază poziția de lider a Europei în domeniul tehnologic, respectând pe deplin valorile și principiile noastre: protecția datelor, incluziunea și proporționalitatea. Este important ca toate statele membre să profite de săptămânile următoare pentru a se pregăti pe deplin, astfel încât sistemul să fie pe deplin operațional la 1 iulie.”
Pașaportul COVID, istoric
La 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație în condiții de siguranță a cetățenilor în UE în timpul pandemiei. La 20 mai, colegiuitorii au ajuns la un acord provizoriu.
În paralel cu procesul legislativ, Comisia a colaborat îndeaproape cu reprezentanții statelor membre în cadrul rețelei de e-sănătate, o rețea voluntară care conectează autoritățile naționale responsabile cu e-sănătatea, în vederea implementării tehnice. La 21 aprilie, au fost adoptate specificații tehnice, pe baza orientărilor convenite în ianuarie și actualizate în martie, precum și a unui cadru de încredere convenit în martie. În plus, a fost elaborat un model de proiectare împreună cu statele membre care să faciliteze recunoașterea certificatelor UE privind COVID eliberate pe suport de hârtie.
Portalul UE a fost creat de T-Systems și SAP și este găzduit de centrul de date al Comisiei din Luxemburg. Acesta permite verificarea semnăturilor digitale conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor fără prelucrarea datelor cu caracter personal. Cheile de semnătură necesare pentru această verificare sunt stocate pe servere la nivel național; prin intermediul portalului, aceste chei pot fi accesate de aplicațiile sau sistemele naționale de verificare din întreaga UE.
Comisia a dezvoltat, de asemenea, programe informatice și aplicații de referință pentru eliberarea, stocarea și verificarea certificatelor, astfel încât să faciliteze implementarea la nivel național; acestea sunt publicate pe site-ul GitHub și sunt utilizate de 12 state membre.
Cele mai recente informații primite de la statele membre cu privire la măsurile luate și la restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei provocate de coronavirus sunt disponibile pe platforma Re-open EU.