Situaţia de la BEM, analizată de o comisie parlamentară. "Guvernul să vină cu soluţii"
În cadrul primei şedinţe a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară, ar putea fi constituită o comisie specială pentru analizarea situaţiei de la Banca de Economii, a anunţat preşedintele Legislativului, Marian Lupu. Mai mult, oficialul a menţionat că, înainte ca statul să acorde ajutor financiar Băncii, situaţia existentă trebuie investigată.
"Situaţia de la Banca de Economii este una urgentă. Nu avem atât de mult timp, dar este necesară şi conectarea Parlamentului. Trebuie să vedem care au fost motivele şi care sunt responsabilii. De aceea, cât mai urgent trebuie constituită comisia parlamentară, care va analiza acest caz", a declarat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Şeful Legislativului a menţionat că aşteaptă propuneri de la responsabilii din Executiv.
"Guvernul va veni oricum în Parlament, deoarece altă cale legală nu există. Trebuie de venit cu soluţii concrete în rezolvarea acestei probleme, deoarece BEM este unica bancă de stat care poartă o mare responsabilitate în faţa întregii societăţi. Iar forul legiuitor al ţării trebuie să adopte acele propuneri", a spus Marian Lupu.
Publika.md aminteşte că întregul scandal iscat în jurul BEM a pornit după ce consilierul PCRM Victor Gurău a prezentat o schemă, potrivit căreia de la Banca de Economii s-au furat peste 1,5 miliarde de lei. Gurău spunea că totul s-a întâmplat după ce în fruntea Consiliului de Administraţie al BEM a fost numit omul lui Vlad Filat, secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu.
Ulterior, guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, a declarat că pentru a redresa situaţia la Banca de Economii a Moldovei este nevoie de circa 500 – 700 milioane de lei.
Primii care au venit cu ideea creării unei comisii care ar analiza situaţia de la BEM au fost liberalii, iar PLDM a propus ca această structură să examineze situaţia din întreg sistemul bancar.
- (DOC) Filat cere informaţii despre spălarea de bani la Banca de Economii, din perioada comunistă
- Drăguţanu: BEM stă pe un sac de bani. Persoanele care lansează zvonuri au scopuri meschine, e vorba de terorism financiar
- (VIDEO) Crearea unei comisii pentru examinarea situaţiei de la Banca de Economii, mărul discordiei în AIE