Situația economică din Liban, în pragul dezastrului. Macron este implorat de cetățeni să îi ajute
Situația economică din Liban este în pragul dezastrului. Țara se află în fața colapsului, după exploziile devastatoare. Revoltați, libanezii protestează împotriva conducătorilor politici pe care îi consideră vinovați pentru deflagrația care a ucis cel puțin 145 de persoane. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a mers în Liban pentru a discuta cu liderii politici și pentru a găsi soluții. Acesta a promis că va contribui la organizarea unui răspuns internațional care să ajute Libanul. Pe străzile din Beirut, o mulțime de oameni i-au cerut lui Macron ajutor pentru demiterea clasei politice aflate la putere.
Zeci de oameni sunt încă dispăruți după explozia de marți care a rănit peste 5.000 de persoane și a lăsat până la un sfert de milion de libanezi fără locuință. Situația din Liban este dezastruoasă în contextul în care țara se lupta deja cu o criză economică majoră.
Surse oficiale, susțin că numărul morților a ajuns la 145 și va crește.
Președintele Michel Aoun a declarat că explozia a fost cauzată de 2.750 de tone de azotat de amoniu depozitate în port. Libanezii acuză autoritățile de corupție, neglijare și administrare defectuoasă.
Țara este încă în stare de șoc, însă asta nu i-a împiedicat pe oameni să își strige furia. Aflat într-o vizită în Liban, președintele frncez Emmanuel Macron a fost întâmpinat, pe străzile din Beirut, de libanezi revoltați care i-au cerut ajutorul pentru a schimba clasa politică, scrie digi24.ro.
„Vă rugăm, ajutați-ne! Revoluție!”, a strigat mulțimea furioasă, scandând „Poporul vrea căderea regimului”.
Franţa, fostă putere mandatară, şi Libanul au păstrat legături profunde, iar Emmanuel Macron este primul şef de stat care s-a deplasat la locul tragediei.
„Sunt aici pentru a propune un nou pact politic și voi reveni în 1 septembrie, iar dacă nu se realizează, îmi asum răspunderea politică”, a spus Macron, în fața mulțimii supărate.
Macron a promis că se va ajuta la organizarea unui răspuns umanitar internațional pentru Liban, dar a spus că guvernul libanez trebuie să implementeze reforme economice și să combată corupția.
„Dacă aceste reforme nu vor fi realizate, Libanul va continua să sufere”, a avertizat președintele francez.
Odată cunoscut pentru mâncarea, muzica și cultura sa dinamică, Libanul este acum în mijlocul celei mai grave crize economice din istoria modernă. Țara se confruntă cu o lipsă de alimente și cu o inflație galopantă.
Libanul importă cea mai mare parte a alimentelor sale, iar cantități mari de cereale stocate în port au fost distruse provocând temeri în privința siguranței alimentare.
Portul în care a avut loc explozia este principalul punct maritim pentru o țară care depinde în mare măsură de mărfuri din străinătate, 60% din toate importurile trecând prin acesta. Silozul principal din Beirut, situat în port, a fost puternic avariat în explozie, iar aprovizionarea cu cereale stocate acolo a fost distrusă. Cerealele care au rămas în urma exploziei nu pot fi utilizate ca urmare a substanțelor chimice eliberate în aer după explozie, a declarat ministrul Economiei, Nehme.
Președintele Aoun a anunțat că guvernul va aloca 100 de miliarde de lire libaneze (66 milioane de dolari) din fonduri de urgență, însă impactul exploziei asupra economiei este de așteptat să fie de lungă durată.
Ministrul economiei din Liban a declarat că prioritatea guvernului a fost de a asigura necesitățile de bază ale oamenilor, în principal hrană, dar și consumabile pentru a ajuta la repararea daunelor aduse locuințelor și infrastructurii din oraș.
„Avem nevoie de sticlă, avem nevoie de aluminiu, avem nevoie de lemn, avem nevoie de uși ... totul a fost deteriorat", a spus el.
Liderii mondiali, inclusiv din Israel, Regatul Unit, Statele Unite, Franța, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Kuweit, Qatar, Rusia și Spania au oferit sprijin și asistență medicală umanitară Libanului.
Uniunea Europeană a anunţat joi deblocarea a 33 milioane de euro pentru a finanţa un prim ajutor de urgenţă în favoarea Libanului şi a mobilizat alte mijloace materiale, între care o navă-spital italiană pentru a ajuta echipele de intervenţie din Beirut.
Scenele au avut loc în timp ce Macron se afla în cartierul creștin Gemmayze, devastat de explozia de marți din portul Beirut.