Situația epidemiologică, GRAVĂ în sudul țării. Secţia COVID-19 redeschisă în spitalul din Ceadîr-Lunga, neîncăpătoare
Situația epidemiologică se înrăutățește în sudul țării. Secţia COVID-19 redeschisă în spitalul din Ceadîr-Lunga a devenit neîncăpătoare. Toate cele 24 de paturi au fost ocupate.
"Toate cele 24 de paturi sunt ocupate. Noi deservim raionul Ceadîr-Lunga, Basarabeasca şi Comrat. Din numărul total de pacienţi, din Ceadîr-Lunga sunt 3 sau 4 pacienţi, din raionul Basarabeasca – 2 , ceilalți sunt din Comrat", a menţionat Natalia Papazoglu, directorul interimar al spitalului din Ceadîr-Lunga.
Directorul spitalului din Comrat, Nina Răilean, ne-a spus că din cauza numărului mare de pacienţi infectaţi cu SARS-COV-2, peste două zile va fi redeschisă secţia de COVID-19 unde vor fi 17 paturi.
Peste limita locurilor disponibile pentru pacienţii cu COVID-19 este şi spitalul din Cahul.
"În prezent în spitalul din Cahul sunt internaţi 67 de pacienţi dintre care 4 se află în secţia de terapie intensivă doi dintre ei se află la respiraţie asistată. Avem 63 de pacienţi pe 60 de locuri. Suntem depăşiţi", a precizat Elena tatu, vicedirectorul Spitalului Raional Cahul.
Totodată, a crescut numărul persoanelor internate la Centrul COVID de la Moldexpo. În prezent, acolo sunt 64 de persoane infectate cu noul coronavirus, ceea ce constituie cu 40 la sută mai mult faţă de săptămâna trecută.
Amintim că şi municipiul Bălţi a reintrat sub cod portocaliu de alertă epidemiologică. Decizia a fost luată marţi, 3 august, de către Comisia municipală extraordinară de Sănătate Publică. Asta după ce, în ultimele două săptămâni, incidenţa cazurilor de COVID-19 a ajuns la 52 de infectări la 100 de mii de locuitori. Astfel, purtarea măştilor sanitare rămâne obligatorie în spaţiile aglomerate, inclusiv în transportul public şi în staţiile de aşteptare.
Numărul bolnavilor de COVID-19 internaţi la Spitalul din Bălţi a crescut considerabil. În urmă cu o lună erau 30 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, însă acum sunt 122, dintre care 16 în stare gravă.
Medicii de la Bălţi spun că majoritatea pacienţilor sunt tineri. Motivul ar fi reticenţa acestora la vaccinare.