Situația în Ucraina: Kievul și mai multe regiuni, din nou în beznă
Ucraina se confruntă în continuare cu un deficit ”semnificativ” în alimentarea cu electricitate, a anunțat luni operatorul național Ukrenergo. În cinci regiuni și la Kiev, energia a fost oprită de urgență din cauza depășirii limitelor de consum.
Deficitul de energie electrică în sistem rămâne semnificativ pe 26 decembrie, anunță Ukrenergo, operatorul de stat din Ucraina, citat de publicația Pravda, potrivit libertatea.ro. Din cauza depășirii limitelor de consum, au fost introduse opriri de urgență în Kiev și în cinci regiuni.
„Pe 26 decembrie, deficitul de capacitate în sistemul energetic rămâne semnificativ. Există, de asemenea, limitări în sistemul de transport al energiei electrice ca urmare a daunelor semnificative aduse rețelelor (…) prin atacurile în masă ale rușilor. În acest sens, au fost stabilite limite de consum pentru toate regiunile”, precizează Ukrenergo printr-un comunicat.
Compania de stat a subliniat că, din cauza depășirii limitelor de consum, au fost introduse opriri de urgență în regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie, Harkov, Liov, Kiev și în orașul Kiev. Ukrenergo mai menționează că din cauza ”complexității pagubelor”, lucrările de refacere a rețelelor ”necesită un timp considerabil”.