Situația la frontieră, bilanțul săptămânii: 23 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor
foto: border.gov.md
În perioada 04 – 11 martie 2019, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 88 de evenimente, cu documentarea a 97 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 30 de încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 22 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- 23 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- 13 tentative de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 199 consemne, dintre care zece pe INTERPOL, iar 189 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente, 131 cetăţeni străini, dar și 98 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 81 de procese verbale și chitanțe înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 74 300 și încasarea amenzilor de 35 800 lei.
Polițiștii de frontieră au avut 18 întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 334 109 traversări, dintre care un număr mai mare – 167 683 treceri pe sensul de ieșire în Republica Moldova. Valorile traficului de mijloace de transport au prezentat un număr de 83 218 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 48% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
- PTF Leușeni – 61 783 traversări persoane,
- PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 43 738 traversări persoane,
- PTF Otaci – 37 001 traversări persoane,
- PTF Sculeni – 35 204 traversări persoane,
- PTF Giurgiulești-Galați – 23 162 traversări persoane,
- PTF comun Criva – 17 264 traversări persoane,
- PTF comun Palanca – 16 994 traversări persoane,
- PTF Cahul – 15 939 traversări persoane,
- PTF Costești – 12 858 traversări persoane,
- PTF Vulcănești – 7 392 traversări persoane.
Cea mai aglomerată zi a fost duminică, 10 martie 2019, înregistrate valori de 58 861 traversări persoane și 13 578 traversări mijloace de transport. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost înregistrat cel al trecerilor cetățenilor moldoveni – 35 410 traversări.
La ora actuală toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal.
!!! Amintim că punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe este deschis pentru toate categoriile de mijloace de transport, însă cu condiția ca acestea să nu transporte produse alcoolice și din tutun, și mărfuri supuse controlului veterinar și fito-sanitar.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.