Situația la frontieră, bilanțul săptămânii: 67 de cetăţeni străini au primit refuz de intrare în Republica Moldova
În perioada 10 - 16 decembrie 2018, la frontiera verde și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 103 evenimente, cu documentarea a 107 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 34 de încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 24 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- 39 de conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- șase tentative de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 127 de consemne, dintre care patru pe INTERPOL, iar 123 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente, 67 de cetăţeni străini, dar și 73 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 28 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 109 700 și încasarea amenzilor de 53 850 lei.
Polițiștii de frontieră au avut 18 întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 298.332 traversări, dintre care un număr mai mare – 153.092 treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 78.734 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule cu numere de înmatriculare moldovenești – 39.707 traversări.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 52 043 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 38 987 traversări persoane,
PTF Sculeni – 35 298 traversări persoane,
PTF Otaci – 34 694 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 25 359 traversări persoane,
PTF Tudora – 15 853 traversări persoane,
PTF Cahul – 15 684 traversări persoane,
PTF Criva – 14 791 traversări persoane,
PTF Costești – 12 691 traversări persoane,
PTF Vulcănești – 7 544 traversări persoane.
Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost ziua de duminică, 16 decembrie 2018, fiind semnalat un flux de 52 098 traversări persoane. Din totalul de traversări un număr mai mare a fost pe sensul de intrare în țară – 27 354 traversări, cât și înregistrate mai multe treceri ale cetățenilor moldoveni – 31 325 traversări.
Atenționăm călătorii că din 28 noiembrie 2018, prin punctul de trecere a frontierei "Unguri-Bronnița" (internațional) se permite traversarea mijloacelor de transport, a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone. Punctul de trecere se află la ieșirea din satul Unguri, pe malul râului Nistru, la o distanță de aproximativ 11 km de punctul de trecere Otaci-Moghiliov-Podolsk. Până în prezent punctul de trecere "Unguri-Bronnița" era unul pietonal, se autoriza trecerea frontierei doar cetățenilor Republicii Moldova și Ucrainei.
!!! Din 5 noiembrie și până în data de 21 decembrie curent, punctul de trecere Palanca nu va funcționa în legătură cu finisarea lucrărilor de construție conform planului general în zona dată. În context, fluxul de călători și mijloace de transport este direcționat prin cel mai apropiat punct de trecere Tudora-Starokazacie.
Totodată, prin punctele de trecere de tip debarcader "Cosăuți-Iampoli"(internațional), "Soroca-Țekinovka"(interstatal, local) și "Vasilcău-Velikaia Koşniţa"(local) se permite trecerea frontierei de stat în intervalul orelor 07:00 – 17:00, fiind micșorat programul de lucru cu două ore.
La fel, până la finele anului curent deplasarea prin punctul de trecere "Otaci-Moghilev-Podolsk" va fi îngreunată din cauza unor lucrări de reparație lansate pe partea ucraineană. Astfel că, în punctul de trecere ucrainean toate tipurile de mijloace de transport sunt redirecționate doar pe o singură direcție şi în regim dozat, fapt ce crează unele schimbări în trafic și creșterea timpilor de așteptare, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- consultarea aplicației TRAFIC ONLINE de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier).
- în situațiile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere situate la frontieră cu Ucraina, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.