SITUAŢIA LA FRONTIERĂ: Bilanţul săptămânii. Câte încălcări au fost înregistrate
Foto: border.gov.md
În perioada 1 – 7 octombrie 2018, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 180 de evenimente, cu documentarea a 187 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
În decursul săptămânii precedente, 33 de cetăţeni străini, dar și 43 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Patru cetățeni moldoveni au fost deportați din Uniunea Europeană, iar la un conațional nu i-a fost autorizată intrarea în UE.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 50 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 170 000 și încasarea amenzilor de 68 075 lei.
Polițiștii de frontieră au avut opt întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 388 403 traversări, dintre care un număr mai mare – 194 290 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 94 794 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule cu numere de înmatriculare străine – 47 782 traversări.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- 32 de încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 32 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- 102 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- 14 tentative de trafic ilicit de bunuri.
În decursul săptămânii precedente, 33 de cetăţeni străini, dar și 43 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Patru cetățeni moldoveni au fost deportați din Uniunea Europeană, iar la un conațional nu i-a fost autorizată intrarea în UE.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 50 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 170 000 și încasarea amenzilor de 68 075 lei.
Polițiștii de frontieră au avut opt întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 388 403 traversări, dintre care un număr mai mare – 194 290 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 94 794 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule cu numere de înmatriculare străine – 47 782 traversări.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
- PTF Leușeni – 67 052 traversări persoane,
- PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 60 013 traversări persoane,
- PTF Otaci – 45 804 traversări persoane,
- PTF Sculeni – 39 637 traversări persoane,
- PTF Giurgiulești-Galați – 29 677 traversări persoane,
- PTF Cahul – 17 691 traversări persoane,
- PTF Criva – 16 902 traversări persoane,
- PTF Palanca – 15 715 traversări persoane,
- PTF Costești – 13 816 traversări persoane,
- PTF Vulcănești – 10 918 traversări persoane.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor în punctele de trecere.
- consultarea aplicației ”TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru autoturisme.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.
- NICI O ZI FĂRĂ ÎNCĂLCĂRI. Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore
- Acte falsificate și o mașină furată, descoperite la frontieră. Ce spun bănuiții
- SITUAŢIA LA FRONTIERĂ: Câte încălcări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
- Reguli stricte: Dacă vrei să intri în această țară trebuie să predai toate parolele personale la vamă