Situația la frontieră: Cel mai mare număr de traversări este înregistrat pe sensul de ieșire din țară
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a infracționalității transfrontaliere, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- 10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- cinci cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- două cazuri de încălcare a regulilor de folosire a vinietelor;
- un mijloc de transport aflat în căutare și șase persoane au fost reținute în baza consemnului national.
În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 42 639 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 21 570 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 24 063 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 11 830 traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în străinătate – 5 954 traversări autovehicule.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
- PTF Leușeni – 7 141 traversări persoane;
- PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 5 823 traversări persoane;
- PTF Otaci – 5 486 traversări persoane;
- PTF Sculeni – 5 256 traversări persoane;
- PTF Giurgiulești-Galați – 3 944 traversări persoane;
- PTF Cahul – 2 122 traversări persoane;
- PTF comun Criva – 1 859 traversări persoane;
- PTF comun Palanca – 1 577 traversări persoane;
- PTF Costești – 1 643389 traversări persoane;
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- permiterea trecerii tuturor formalităților de frontieră a motocicliștilor, fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, dar și ce documente sunt necesare la traversarea frontierei de stat, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- verificarea mediei timpului de așteptare în punctele de trecere, prin aplicația TRAFIC ONLINE de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.