Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: 10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- 10 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- două tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
- un document falsificat, ridicat la controlul de frontieră;
- un cetățean străin a depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- trei persoane în conflict cu legea și un mijloc de transport au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 54 474 traversări,dintre care un număr mai mare de treceri - 31 601 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Moldova.
La fel, din totalul de traversări persoane un număr de 31 164 a fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 13 810 traversări.
Poliția de Frontieră își propune pe parcursul sărbătorilor de Paști să aplice toate pârghiile reale și funcționale pentru crearea unor condiții confortabile și lejere la trecerea frontierei de stat, asigurând un nivel înalt al deontologiei profesionale și responsabilizând călătorii față de regulile existente la frontieră.