Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore: cinci tentative de trecere ilegală a bunurilor
În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- patru încălcări a regimului punctelor de trecere;
- cinci tentative de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
- doi cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- șase conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor și de transportare;
- o persoană aflată în conflict cu legea și un mijloc de transport pus la consemn au fost reținute ca urmare a schimbului de informații cu instituțiile de drept naționale.
În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 59 307 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 29 772 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane 32 367 au fost cel al cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 13 441 traversări, fiind consemnat un număr mai mare de traversări a mașinilor înmatriculate în străinătate - 7 099 treceri. Comparativ cu aceiași zi dinainte de Paștele Blajinilor a anului trecut, fluxul de călători este în creștere cu 6,4%.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
- PTF Leușeni – 11 029 traversări persoane,
- PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 184 traversări persoane,
- PTF Otaci – 7 573 traversări persoane,
- PTF Sculeni – 5 780 traversări persoane,
- PTF Giurgiulești-Galați – 4 144 traversări persoane,
- PTF comun Criva - 2 948 traversări persoane,
- PTF comun Palanca – 2 848 traversări persoane,
- PTF Cahul – 2 721 traversări persoane,
- PTF Costești – 2 291 traversări persoane.
La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal.
Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier în perioada pascală:
- suplimentarea numărului de polițiști de frontieră;
- folosirea la maxim a tuturor punctelor de trecere, infrastructurii și capacității logistice ale acestora;
- redirecționarea traficului pe arterele libere, cât și deschiderea circulației pentru familiile cu copii pe pista Corpului Diplomatic;
- intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.