Situaţie jenantă la Spitalul Clinic Municipal de copii "Valentin Ignatenco". Unor medici le-au fost desenate măşti prin Photoshop
Situaţie jenantă la Spitalul Clinic Municipal de copii "Valentin Ignatenco". Pe pagina de Facebook a instituţiei au apărut fotografii în care, din câte se pare, unor medici le-au fost desenate măşti prin Photoshop. Fotografii profesionişti spun că se vede cu ochiul liber că pozele au fost editate.
"Se vede că măştile au fost luate de la o altă fotografie şi alipite, dar se vede că după elasticul de la măşti, după urechi că ceva nu e în regulă. Şi un copil poate observa că este un montaj."
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Vitalie Chiosea, a declarat că pozele nu au fost editate şi că de vină ar fi blitzul aparatului de fotografiat. Totuşi, după ce au apărut în presă, imaginile au fost şterse de pe pagina de Facebook a instituţiei medicale.
Potrivit lui Chiosea, instituția a luat această decizie în urma criticilor apărute pe reţelele de socializare. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Elena Mudrîi, a refuzat să comenteze situaţia, dar a precizat că instituţia îndeamnă populația, în special lucrătorii medicali, să respecte măsurile de protecție.