Situație neobișnuită. O femeie a urcat la bordul unui avion cu un ponei (VIDEO)
O femeie s-a îmbarcat la bordul unei curse aeriene operate pe American Airlines pe ruta Chicago-Omaha alături de un ponei, animalul având rolul de a-i oferi suport pe timpul zborului.
De obicei, animalele de suport aflate la bord sunt câini sau pisici, însă femeia în cauză a zburat alături de un ponei care a fost fotografiat de pasageri atât în aeroport, cât și în avion.
Luna trecută, Departamentul de Transport din SUA a anunțat că poneii vor fi acceptați la bordul aeronavelor drept animale de suport, alături de câini și pisici.
Cu toate acestea, fiecare linie aeriană are dreptul să aleagă ce animale de confort acceptă la bord și numărul acestora per pasager.
Operatorul American Airlines acceptă câini, pisici și ponei la bord pentru suportul pasagerilor care au teamă de zbor.
Compania a anunțat că poneiul era dresat pentru a îndeplini rolul de animal de suport și că animalele sunt permise la bord după ce fiecare caz este evaluat individual.
În trecut, au existat pasageri care au încercat să se îmbarce cu păuni, veverițe sau curcani pe post de animale de suport, scrie digi24.ro