Situaţiile excepţionale, gestionate mai eficient. Moldova a semnat un contract cu Lituania
Situaţiile excepţionale vor fi gestionate mai eficient. Moldova va avea sprijinul Lituaniei în acest sens. Un acord a fost semnat astăzi între guvernele celor două țări de cooperare și asistență reciprocă în domeniul prevenirii și reacționării în cazuri de calamități.
"Astăzi noi am semnat un acord de colaborare pe domeniu protecţiei civile şi situaţiilor excepţionale. Un acord care pe viitor va permite ajutorul reciproc în cazuri de cataclisme naturale", a spus ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.
În context, ministrul de Interne din Lituania a declarat că ţara sa susţine aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.
"Este începutul unei noi cooperări între ţările noastre ţi în special între aceste două ministere. Noi vedem zeci de oportunităţi să colaborăm împreună. Vreau să vă asigur că guvernul Lituaniei susţine Republica Moldova în aderarea acesteia în Uniunea Europeană", a precizat ministrul lituanian de Interne, Tomas Zilinskas.
Oficialul a anunţat că Guvernul Lituaniei a donat Serviciului Situaţii Excepţionale zece autospeciale. Acestea vor fi repartizate în localităţi din toată ţara.