Skoda a publicat imagini noi cu conceptul Rapid Sport
Skoda a prezentat o galerie foto oficială a versiunii sport a lui Rapid. În prezent, interiorul conceptului rămâne în continuare un mister, dar cei de la Skoda promit surprize şi în materie de personalizare pentru habitaclul lui Rapid, scrie automarket.ro.
Potrivit unor voci, maşina ar putea avea o suspensie sport, o motorizare mai puternică, o transmisie DSG sau o manuală cu şase trepte şi modificări la nivelul direcţiei. Interiorul conceptului prezintă scaune sport Recaro, iluminare praguril interioare, volan sport şi pedale sport.
Rămâne de văzut dacă aceste elemente vor fi oferite pe Rapid sub forma unui pachet sport sau dacă elementele respective vor fi rezervate eventualei versiuni vRS, în măsura în care aceasta va fi lansată.
Până la clarificarea oficială a existenţei lui Rapid vRS, Skoda va lansa versiunea vRS a celei de-a treia generaţii a lui Octavia. Aceasta va debuta la Festivalul Vitezei de la Goodwood, programat pentru 11 iulie.
În timp ce versiunea vRS a lui Octavia III este aşteptată să dezvolte în jur de 220 CP, versiunea de performanţă a lui Rapid ar urma să dezvolte un nivel de putere inferior, pentru a evita competiţia între cele două modele ale companiei din Mlada Boleslav.