Skoda Superb a devenit maşina oficială a preşedintelui Cehiei
Skoda a livrat prima maşină destinată preşedintelui Cehiei, Milos Zeman. Este vorba despre un Superb Laurin&Klement, atent personalizat, echipat cu un motor V6 pe benzină, scrie automarket.ro.
Este un obicei tot mai des întâlnit ca şefii de stat să aleagă ca mijloc de deplasare, chiar şi simbolic, un automobil produs în ţara pe care o conduc. După Citroen C6 în Franţa, după Mercedes S-Klasse în Germania, după Jaguar XJ în Marea Britanie şi chiar după Dacia Duster în România, a venit rândul actualului Skoda Superb să îşi însuşească atribuţii prezidenţiale.
Constructorul ceh a înmânat oficial cheile unui Superb special creat, preşedintelui Milos Zeman. Acesta va conduce un exemplar vopsit în culoarea perlată Black Magic şi va avea un interior unde există o tapiţerie din piele maro, inserţii de plastic lucios şi scaune încălzite şi ventilate. Exemplarul oferit preşedintelui este o versiune Laurin&Klement atent personalizată.
Sub caroserie, Skoda a ascuns motorizarea sa de vârf. Este vorba despre unitatea V6 FSI de 3.6 litri, capabilă să dezvolte 260 de cai şi 350 de Nm. Ea este însoţită de o transmisie DSG cu cu şase trepte şi de un sistem de tracţiune integrală. Ansamblul îi garantează preşedintelui o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în 6.4 secunde şi o viteză maximă de 250 km/h.