6. Ardei iute

Accelerează metabolismul şi procesul de ardere a caloriilor. Cei care consumă alimente picante au mai puţine şanse să devină obezi.

7. Ghimbirul

La fel ca şi ardeiul iute, stimuleză digestia, metabolismul, ajută în calmarea durerilor de stomac, reduce senzaţia de foame.

8. Iaurtul grecesc

O astfel de gustare taie foarte mult pofta de mâncare.

9. Brânza cottage

Este plină de proteine și are un conţinut scăzut de grăsimi.

10. Ouă

Studiile arată că cine consumă la micul dejun alimente bogate în proteine, vor mânca mai puţine calorii în restul zilei. Ouăle sunt o sursă de proteine şi o omletă la micul dejun este un început excelent de zi din punct de vedere nutriţional.

11. Seminţele de in

Sunt o sursă ideală de acizi graşi şi fibre solubile, care ajută la potolirea foamei. Pot fi consumate în salate, supe, ciorbe, mâncăruri gătite sau în iaurturi.

12. Migdalele

Sunt indicate celor care vor să mănânce mai puţin deoarece conţin elemente care inhibă pofta de mâncare. Sunt adevărate surse de antioxidanţi, vitamina E şi magneziu.

13.  Nucile

Sunt foarte sănătoase şi nu îngraşă dacă sunt consumate în cantităţi mici. Au puterea de a oferi senzaţia de saţietate şi taie pofta de mâncare.

14. Ciocolata neagră (min. 70% cacao)

Este ideală atunci când pofta de dulce nu mai poate fi învinsă cu nimic. Nutriţioniştii spun că dacă este consumată cu moderaţie, reducere tensiunea arterială, protejează creierul şi inima.

15. Apa

Sursa vieţii trebuie consumată în cantităţi cât mai mari. Hidratarea joacă un rol foarte important în greutate. Dacă beţi suficientă apă pe parcursul zilei, s-ar putea să fie necesară o cantitate mai mică de mâncare, scrie andreilaslau.ro