Slovenia intenționează să construiască un nou reactor nuclear la centrala nucleară de la Krsko
Slovenia intenționează să construiască un nou reactor nuclear la centrala nucleară de la Krsko, pentru a-și susține creșterea economică.
Anunțul a fost făcut de premierul Marjan Sarec, care și-a exprimat sprijinul pentru un plan privind această contrucție.
"Trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru construirea unui al doilea reactor", a declarat joi Marjan Sarec, cu ocazia unei vizite la centrala de la Krsko, subliniind că cererea de electricitate este în creştere, relatează b1.ro
Centrala Krsko a fost construită pe vremea fostei Iugoslavii şi început să funcţioneze în 1984.
Este situată pe teritoriul Sloveniei, la circa 40 de kilometri de graniţa cu Croaţia, dar este exploatată în comun de cele două ţări.
Ea asigură aproximativ 20% din necesarul de electricitate al Sloveniei și are un singur reactor.
Centrala nucleară de la Krsko a fost construită în cooperare cu firma americană Westinghouse şi urma să fie închisă în anul 2023.
În 2016, Croaţia şi Slovenia au decis să prelungească exploatarea centralei până în anul 2043.