Slovenii îşi exprimă astăzi voturile într-un referendum naţional
Slovenii participă astăzi la un referendum naţional. În așa mod, Guvernul de la Ljubljana îşi doreşte să rezolve un diferend de frontieră mai vechi cu Croaţia, prin intermediul unui arbitraj internaţional.
Neînţelegerea dintre cele două foste republici iugoslave, care datează de la declararea independenţei ambelor state, din 1991, se referă la delimitarea frontierei lor maritime, dar şi a celei terestre. Zonele disputate sunt cea din Golful Piran al Mării Adriatice, şi în special accesul direct al Sloveniei la mare. Sondajele organizate anterior în Slovenia sunt diferite. În timp ce unele demonstrează că acordul, ratificat deja de Croaţia, va fi respins, altele arată un accept, dar într-o marjă îngustă.
Lipsa acestui acord dintre cele două state balcanice a blocat negocierile de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană. Guvernul de la Zagreb speră ca întreaga problemă să fie soluţionată până în 2012. Acordul va intra în vigoare dacă va fi acceptat de către sloveni şi dacă va fi aprobat în Parlament.
Acest lucru va permite înfiinţarea unei comisii internaţionale de arbitraj, care va impune o decizie celor două state. Dacă majoritatea populaţiei va respinge ideea, atunci, potrivit legislaţiei din Slovenia, Parlamentul va rediscuta textul peste un an. Politicienii sloveni au păreri diferite la acest capitol. În timp ce coaliţia premierului pledează în favoarea acordului, opoziţia califică acest document drept o capitulare.