Slusari: Nu am așteptat că actuala guvernare, ar prefera în loc de dialog cu agricultorii să trimită la ei noaptea mascați VIDEO
Mai mulți agricultori, care au protestat ieri, s-au trezit noaptea trecută cu mascații. Anunţul a fost făcut de liderul Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, într-o postare pe Facebook.
"Nici eu nu am așteptat că actuala guvernare, ar prefera în loc de dialog cu agricultorii, majoritatea dintre care au votat pentru ei, să trimită la ei noapte mascați. Mai mult nu am ce comenta", a menţionat Alexandr Slusari.
Agricultorii urmează să iasă şi astăzi la protest în mai multe regiuni ale țării. Mai mulți fermieri cu tehnică agricolă se deplasează din nou spre vama Leușeni, care ieri a fost blocată timp de câteva ore.
Citeşte şi: FOTO Protestul fermierilor. Vama Leuşeni a fost BLOCATĂ. S-au format cozi de vehicule
Asociaţia Forţa Fermierilor se arată nemulţumiţi că guvernarea nu inițiază dialog cu agricultorii-protestatari şi solicită un dialog eficient din partea Guvernului și Parlamentului. Ei mai cer "identificarea urgentă cu suportul partenerilor externi ajutorului financiar de cel puțin 400 milioane de lei pentru alocarea promptă a compensațiilor agricultorilor micro, mici și mijlocii, cel mai mult afectați de crizele din ultimii doi ani, ca plăți directe per hectar de porumb și floare soarelui, cultivate în 2023".
De menţionat că fermierii din mai multe raioane ale țării au ieşit la protest pe mai multe trasee naţionale şi săptămâna trecută, dar şi ieri. Aceştia sunt nemulțumiți de politicile Ministerului Agriculturii. Ei spun că nu au bani pentru a începe lucrările agricole de primăvară.
Citeşte şi: Nu se lasă bătuţi! Mai mulţi agricultori din Rezina au ieşit la PROTEST (VIDEO)
Citeşte şi: Fermierii continuă protestele: Vama Leușeni blocată cu tractoare VIDEO