Smartphone-ul care măsoară radioactivitatea, în curând în vânzare
Preşedintele celui de-al treilea operator de telecomunicaţii mobile din Japonia, Masayoshi Son, a anunţat că în curând, pe piaţă va apărea un telefon mobil inteligent, cu un dozimetru care să măsoare radioactivitatea din mediul înconjurător, potrivit Capital.ro.
"Este o premieră mondială", spune Masayoshi Son. Extrem de angajat în acţiunile destinate populaţiei afectate de seismul şi valul tsunami din 11 martie 2011, Son este şi unul din puţinii mari patroni japonezi adept al eliminării energiei nucleare, ca urmare a consecinţelor dramatice ale accidentului de la centrala Fukushima.
"Cu ajutorul acestui telefon mobil, prin apăsarea unui buton, se măsoară radiaţiile într-un anumit loc", a explicat patronul grupului. Măsurătorile, cu data şi ora menţionate, sunt înregistrate automat şi plasate pe o hartă geografică, datorită localizării prin satelit (GPS).
Telefonul, dezvoltat Sharp, evaluează radioactivitatea (razele gamma) datorită unui cip special. Operatorul de telefonie mobilă a anunţat că aparatul se va vinde în Japonia începând din luna iulie.