Snapchat a anunţat Spectacles, ochelarii care filmează fiecare pas pe care îl faci
Snapchat se bucură de un succes enorm la nivel mondial, reuşind să captiveze atenţia tinerilor cu funcţii simple, filtre amuzante şi un sistem robust de mesagerie. Întrucât conţinutul video este din ce în ce mai important pe această platformă de socializare, compania din spatele său, redenumită de curând în Snap Inc., lansează ochelarii de soare "Spectacles" care pot înregistra clipuri video din perspectiva utilizatorului, potrivit go4it.ro.
Spectacles de la Snap Inc. este o pereche de ochelari inteligenţi, dedicat celor care doresc să împărtăşească cu prietenii de pe Snapchat clipuri video din viaţa de zi cu zi. Ochelarii vin într-o singură formă, puţin neconvenţională, în culorile albastru, negru şi roşu şi sunt echipaţi cu o cameră video, al cărei obiectiv beneficiază de o deschidere largă de 115 grade. Această caracteristică a fost aleasă pentru a simula cât mai mult perspectiva ochiului uman, spune Snap Inc.
Atunci când utilizatorul doreşte să înregistreze un clip video, nu trebuie decât să apese pe butonul fizic amplasat pe ramă. Înregistrarea durează 10 secunde, putând fi prelungită cu o a doua sau a treia apăsare de buton cu încă zece secunde de fiecare dată. Astfel, durata maximă de înregistrare este de 30 de secunde. Nu este clar însă în ce rezoluţie vor fi realizate filmările, însă judecând după calitatea materialelor de pe Snapchat, aceasta nu va fi foarte mare. Atunci când este pornită înregistrarea, utilizatorul va primi un semnal luminos pe interiorul ramei, în timp ce un LED va atenţiona persoanele din jur că sunt filmate.
Ochelarii Spectacles vor putea fi folosiţi şi fără un smartphone, sincronizarea materialelor putând fi realizată atunci când ai telefonul la îndemână. Utilizatorii de Android vor trebui să facă transferul prin Wi-Fi, în timp ce pe iOS poate fi realizat şi un transfer Bluetooth la calitate video mai scăzută, pe lângă transferul prin tehnologie Wi-Fi. Materialele video vor fi înregistrate într-un format circular proprietar, utilizatorii putând roti telefonul pentru a vedea diverse părţi ale cadrelor.
La capitolul autonomie, Snap sugerează că ochelarii vor putea funcţiona o zi întreagă după o încărcare completă. În pachet vor fi incluse atât un încărcător de priză, cât şi un toc portabil cu acumulator integrat, care poate încărca ochelarii complet de patru ori.
Snap va livra "un număr limitat" de dispozitive Spectacles pentru început, însă preţul nu va fi prea mare. Spre diferenţă de Google Glass care oferea funcţionalitate similară, însă la un preţ prohibitiv, Spectacles vor fi lansaţi în această toamnă la preţul de 130 de dolari.
- O singură imagine îți poate arăta dacă trebuie să porți ochelari. Fă testul
- HTC lansează un dispozitiv de realitate virtuală! RECORD de vânzări pe INTERNET
- Oamenii ar putea călători pe GRATIS în alte țări! Descoperă cum e posibil
- #realIT: Michelle Obama și-a făcut cont pe Snapchat pentru a interacționa mai mult cu utilizatorii tineri
- CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ! Vindeau ochelari fără acte de proveniență (VIDEO)
- #realIT. Facebook a lansat o nouă aplicaţie pentru a concura cu Snapchat