Snapchat a pierdut 1,7 MILIARDE DE DOLARI după un mesaj al surorii lui Kim Kardashian
Un singur tweet al vedetei americane de reality-show Kylie Jenner despre Snapchat a fost suficient pentru ca acţiunile acestei aplicaţii de masagerie instant să scadă semnificativ la bursă, informează DPA, potrivit Digi24.ro.
"Deeeci mai e cineva care nu mai deschide Snapchat? Sau sunt doar eu ... ugh asta este trist", a scris pe Twitter Jenner, sora vitregă a lui Kim Kardashian, potrivit Agerpres.
Wall Street a intrat în panică după mesajul "Reginei Snapchat-ului" - aşa cum era poreclită până acum vedeta - iar acţiunile aplicaţiei de mesagerie au înregistrat la un moment dat o scădere de aproape 8% - în valoare totală de circa 1,7 miliarde de dolari. Compania, listată la bursă anul trecut, a închis cu o scădere de 6%.
Ulterior, Jenner, cu 24,5 de milioane de fani pe Twitter, a postat un nou mesaj, mai împăciuitor: "încă te iubesc Snap ... prima mea dragoste".
Comentariul vedetei survine în contextul în care noul design al aplicaţiei, care distinge între conversaţii cu prietenii şi căutarea şi vizionarea de conţinut, a nemulţumit mulţi utilizatori.