Soarele, fotografiat de la cea mai mică distanță atinsă vreodată (FOTO, VIDEO)
Embed:
Soarele le oferă o nouă surpriză oamenilor de ştiinţă, odată cu realizarea unor fotografii de la cea mai mică distanţă atinsă vreodată. Responsabilă pentru această performanță este sonda Solar Orbiter, aflată la „doar” 77 de milioane de kilometri de astru.
Imaginile dezvăluie o serie de aşa-numite „focuri de tabără”, micro-explozii de milioane de ori mai mici decât erupţiile observate de telescoapele de pe Terra.
Descoperirea îi încântă pe cercetători, din moment ce misiunea sondei e abia la început.
Rod al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană, Solar Orbiter se va apropia până la 42 de milioane de kilometri de Soare. Ea este unică prin faptul că a fost concepută să obţină imagini de la o apropiere mai mare decât orice altă sondă de până acum.