Soarele îşi va face din nou apariţia pe cer. Ce maxime prognozează meteorologii pentru următoarele zile
În următoarele 24 de ore vremea se mai menţine instabilă, cu posibile precipitaţii în aproape toată ţara. Minimele vor fi cuprinse între 3 şi 8 grade.
Mâine regimul termic va fi uşor mai scăzut. Termometrele vor indica 13 grade la Briceni şi Soroca, 14 la Bălţi, 15 la Orhei, 16 la Tiraspol, 17 la Leova şi câte 18 la Comrat şi Cahul. S-ar putea să mai cadă câţiva stropi, iar vântul va sufla slab la moderat. În capitală aceeaşi vreme instabilă cu soare şi cu posibile ploi şi cu 16 grade la prânz.
Începând de sâmbătă vremea va fi frumoasă, cu cer variabil, fără precipitaţii, iar termometrele vor indica 10 grade sâmbătă, 13 duminică şi marţi şi 15 grade luni.
În România vremea se anunţă în general însorită şi cu temperaturi în creştere. În vest vor fi 17 grade la Oradea şi Craiova şi 18 la Timişoara. În jumătatea de est sunt prognozate 12 grade la Iaşi, 14 la Galaţi, 15 la Bucureşti şi Braşov şi 9 grade la Constanţa.
Pe continent va ploua la Madrid, unde se vor înregistra 16 grade. La Roma cerul va fi acoperit de nori dar nu vor cădea precipitaţii, iar termometrele vor indica 14 grade. Vreme frumoasă la Londra şi Paris, cu 13 şi 16 grade, dar şi în est, la Kiev şi Moscova, unde sunt anunţate 13 şi respectiv 4 grade.