Soarele ne bucură din plin cu prezenţa sa, dar şi cu maximele termice generoase
Astăzi soarele ne va bucura din plin cu prezenţa sa, dar şi cu maximele termice generoase. 26 de grade sunt anunţate la Briceni şi Soroca, 27 la Bălţi şi Orhei. La Tiraspol vor fi 28 de grade la prânz. În capitală termometrele vor indica 29 de grade, la Leova 30. Cel mai cald va fi la Comrat şi Cahul, cu 31 de grade Celsius.
Şi în următoarele zile cerul va fi senin în capitală. Mercurul va urca din nou până la 29 de grade la amiază vineri, sâmbătă, duminică dar şi luni.
Pe litoral soarele va fi generos la Constanţa şi Barcelona unde va aduce 28 de grade. În Odesa vor fi 24, iar în Varna 27. În Budva ploile vor da nota zilei, însoţite de 24 de grade.
Şi în Saloniki va ploua. Aici vor fi 26 de grade. În Antalya şi Bodrum vremea va fi frumoasă, cu 32 şi 31 de grade respectiv. În Larnaca mercurul va urca până la 29 de grade, iar în Sharm el Sheikh până la 36.