Soarta instanţelor economice, incertă. Ghimpu şi Efrim nu s-au înţeles VIDEO
Comisia Juridică va lua mâine o decizie în privinţa proiectelor înaintate de liberali şi Ministerul Justiţiei privind instanţele economice. Aleşii poporului nu au ajuns, astăzi, la un consens referitor la denumirea instituţiilor. La şedinţa Comisiei au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii de Apel şi Procuraturii, care şi-au expus opinia pe marginea subiectului.
Propunerea Ministerului Justiţiei este ca instanţele economice să fie redenumite în judecătorii comerciale, Curtea de Apel Economică să fie lichidată, iar competenţele ei să fie transferate instanţelor de drept comun. Liberalii se pronunţă, însă, împotrivă.
"Lăsăm ca să existe aceste instanţe, dar litigiile nu le examinează ei. Atunci de ce mai avem nevoie de aceste instanţe dacă nu examinează litigiile principale, comerciale? Le lăsăm numai litigiile ce ţine de importul mărarului în R. Moldova şi a pătrunjelului!", a declarat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
"În ceea ce priveşte reorganizarea, sunt de acord că este un proces complex. Eu nu sunt de acord că ei nu vor avea de lucru, cu ce se ocupa!", a explicat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
"Chiar dacă vor avea mai puţin de lucru, au muncit mult până acum şi trebuie să se mai odihnească puţin. Judecătorul trebuie să examineze un dosar pe lună, dar nu câte o sută de dosare pe zi. Asta la noi este o practică aiurea. De unde să avem noi calitatea hotărârilor?", i-a răspuns liberalul Mihai Ghimpu.
Soarta preşedintelui Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco, a trezit în mod deosebit îngrijorarea liderului PL. "Unde îl treceţi pe ... cum îl cheamă? Golenco? Colenco? Chiar o să-l treceţi la Cahul sau la Bălţi? Trebuie să-l lăsaţi la Chişinău. Eu cred că totul se va decide în bază de concurs. Da? Aveţi în vedere că Parlamentul aşteaptă să vadă cum o să decideţi dvs", a atenţionat acesta.
Cele două proiecte privind instanţele economice urmează a fi comasate şi supuse votului în lectură finală.
Economie