ŞOCANT! Cel mai grav caz de pedofilie din istoria Angliei: sute de fete violate
Sute de fete ar fi fost violate, în ultimii 40 de ani, de o grupare de proxeneţi dintr-un oraş din estul ţării, iar autorităţile ar fi încercat să muşamalizeze cazul.
Detaliile apar într-o investigaţie a publicaţiei "Daily Mirror". Cazul nu este nou, numai că amploarea dezvăluită acum e cea care impresionează. Totul a început în anii `80, când mai mult fete au căzut victime unei grupări de traficanţi de origine asiatică, scrie digi24.ro.
Fetele, unele chiar şi de 11 ani, au fost răpite, bătute, drogate şi obligate să se prostitueze, iar de multe ori, rămâneau însărcinate. Erau ameninţate că vor fi ucise dacă suflă o vorbă. Iar gruparea respectivă şi-a dus la capăt ameninţările: o fetiţă de 11 ani şi întreaga sa familie au ars de vii, după ce casa le-a fost incendiată de traficanţi.
Potrivit ziariştilor, în afacere ar fi implicaţi cel puţin 200 de proxeneţi, însă doar nouă au ajuns până acum după gratii.