ŞOCANT! S-a întors din MORŢI, chiar înainte ca medicii să-i preleveze organele
O fată de doar 14 ani a luat prin surprindere pe toată lumea în momentul în care s-a întors din morţi, scrie realitatea.net.
Dusă de urgenţă la spital în stare extrem de gravă, Abigail Kopf a încetat, după două ore în care medicii au făcut tot posibilul să o salveze, să mai dea semne de viaţă.
În acel moment, medicii i-au anunţat familia că, din cauza rănilor extrem de grave pe care le suferise şi a complicaţiilor pe care le-ar fi implicat procedurile drastice la care ar fi urmat să se apeleze pentru a o ţine în viaţă, exista posibilitatea ca fetiţa să intre în moarte cerebrală.
În acel moment, mama lui Abigail, într-un moment de disperare, i-a cerut fetei, în lacrimi, să-i strângă mâna dacă auzea ce vorbeşte.
Brusc, fetiţa a strâns uşor mâna mamei, apoi medicul i-a cerut să ridice un deget, în semn de aprobare, dacă înţelegea ce se vorbeşte în jurul său.
Imediat, fetiţa a ridicat două degete şi, în secunda următoare, medicii au decis să o ducă la sala de operaţie.
Familia îşi dăduse deja acordul ca, în cazul în care fetiţa nu dădea niciun semn de viaţă, să i se preleveze organele pentru a fi donate.
Din fericire, copila a fost salvată la timp.
- Tehnologia progresează. Organele cărui animal vor putea fi transplantate la oameni
- Medicii au prelevat piele și organe de la un bărbat pentru a le folosi în tratamentul victimelor de la Bucureşti
- Numărul de transplanturi, în scădere în ţara noastră! Sute de moldoveni RISCĂ SĂ MOARĂ prematur
- Occidentul, în ALERTĂ! Ce s-a aflat abia acum despre gruparea teroristă Statul Islamic
- "Este o speranţă de a trăi!" A început campania de informare privind transplantul de organe
- "Nu am uitat de ei!" Mămicile de îngeri au lansat baloane colorate către cer