ŞOCANT: Un copil plimbat cu căruciorul a ajuns la spitalul din Bălţi, iar altul a fost scăpat jos la botez
Un copil de două luni din municipiul Bălţi a ajuns la spital după o plimbare cu căruciorul. În momentul în care părintele a vrut să ridice căruciorul pe bordură, coşul de la cărucior s-a desprins, iar copilul a căzut cu faţa în jos pe trotuar.
În consecinţă, a suferit plăgi multiple sângerânde şi chiar o intervenţie chirurgicală pentru suturarea unei răni, scrie ipn.md.
Ala Condrea, şefa Secţiei primiri urgenţe a Spitalului Clinic municipal din Bălţi, a declarat pentru IPN că imprudenţa adulţilor deseori provoacă consecinţe nefaste pentru sănătatea copiilor.
Tot la Bălţi a avut loc un alt caz în care un copil de opt luni a fost spitalizat după ce a fost scăpat jos de naşii de botez în timpul cumetriei.
Copilul a căzut pe gresie şi s-a ales cu traumatism cranio-cerebral.
Potrivit specialiştilor, căderile, chiar şi de la înălţimi foarte mici, pot fi foarte periculoase pentru copii.
Părinţii trebuie să conştientizeze că un moment de neatenţie poate transforma un copil perfect sănătos într-un copil cu dizabilităţi.
- Caz şocant: Un băieţel de nouă ani, s-a sufocat în leagăn. Versiunea preliminară a poliţiştilor
- ZI DE DOLIU la Moscova după ce 14 copii au murit înecaţi într-un lac din nord-estul Rusiei
- Atletul Oscar Pistorius, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru omorul iubitei sale
- CRIMA ORIBILĂ din Cantemir. Cine era victima şi cum s-a întâmplat tragedia
- "Poliția Pokemon Go" va monitoriza principalele artere rutiere din Bangkok
- ACCIDENT CUMPLIT la Orhei: Un tânăr a murit, fiind lovit de o maşină