ȘOCANT! Un tată și-a ucis cu brutalitate copilul, apoi i-a pus trupul într-un sac de gunoi
Un tată și-a ucis cu brutalitate copilul, apoi i-a pus trupul într-un sac de gunoi. Un tată din Chicago este acuzat că aproape și-a decapitat fiul cel mai mic, după ce trupul băiatului a fost descoperit într-un sac de gunoi din casa lor, scrie libertatea.ro.
Polițiștii au primit un telefon pentru a se deplasa la casa bărbatului la ora 14:00, miercuri, iar când au ajuns, polițiștii au descoperit copilul în vârstă de doi ani în sacul de gunoi.
Oamenii legii arată că băiețelului a fost tăiat foarte adânc în jurul gâtului, micuțul fiind aproape decapitat. Polițistul Eddie Johnson a descris scena drept ''brutală și îngrozitoare'' și susține că tatăl băiatului a fost arestat.
Detectivii sosțiți la fața locului l-au găsit pe Ortiz la locul crimei. Tatăl ucigaș a declarat că era ''foarte frustrat că nu putea să doarmă'' din cauza faptului că băiețelul se mișca prin casă.
Ortiz a luat cuțitul din bucătărie, l-a ținut pe copil și i-a tăiat gâtul. Când a realizat ce a făcut, Ortiz a vrut să-și taie venele, dar nu a reușit. În schimb, a pus trupul micuțului în sacul de gunoi și și-a sunat soția. Pentru că aceasta nu a răspuns la telefon, bărbatul și-a sunat sora vitregă.
Sora lui vitregă a apeleat rudele care trăiau în apartamentul de sub cel în care stătea Ortiz și s-au dus să vertifice dacă copilul este bine. Când au găsit trupul neînsuflețit au sunat la 911.
Ortiz a fugit de la scena crimei cu mașina sa, dar a fost arestat patru ore mai târziu în localitatea Kankakee și adus înapoi la Chicago. Tatăl și-a recunoscut crima în timp ce se afla în custodia poliției.
''Aceste tipuri de tragedii fac polițiștii să muncească fără să doarmă. Băiatul nu era îndeajuns de mare pentru a lua o decizie greșită. Era doar un copil a cărui încredere a fost trădată de tatăl lui'', au mai spus polițiștii.
Moartea copilului a fost catalogată drept crimă și Ortiz riscă acuzații de crimă de primul grad.
Poliția arată că alți șase copii trăiesc în casa respectivă, dar nu erau acolo când băiețelul a fost ucis.