Socialiştii au votat: Crîlov şi Abramciuc, excluşi din componența organelor de conducere ale partidului
Transformări în sânul Partidului Socialiştilor. Membrii formaţiunii Valentin Crîlov şi Veronica Abramciuc au fost excluşi din componența organelor de conducere ale partidului. Decizia a fost luată în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Republican al PSRM.
"Grupul Abramciuc-Crîlov de mai mult timp acționează fracționar în interiorul partidului. Ei au pledat fără niciun argument plauzibil pentru învestirea noului Guvern de dreapta, în frunte cu liberal-democratul Iurie Leancă. Acest grup acționează din proprie inițiativă sau la comandă din exterior. Ei au devenit adepți şi avocați ai fostei AIE, actuala Coaliţie Pro Europeană. Scopul de bază al acestor acţiuni este distrugerea partidului și a mișcării socialiste din Moldova", se arată în declaraţia PSRM.
"Cu cât e mai rău în Moldova, cu atât e mai bine pentru comunişti. Cu părere de rău, Igor Dodon şi ceilalţi doi colegi care pretind a fi socialişti, practic, susţin acest deziderat al comuniştilor, dar şi cel promovat de Mihai Ghimpu", a spus Valentin Crîlov.
Publika.md aminteşte că Veronica Abramciuc şi Valentin Crîlov au înfiinţat Platforma socialistă "Patria-Rodina", drept motiv fiind dezacordul cu unele acţiuni ale liderului socialiştilor.
Abramciuc afirma anterior că liderul PSRM, Igor Dodon, face presiuni asupra conducătorilor organizaţiilor teritoriale ale formaţiunii, care nu sunt de acord cu noile metode de conducere.