Socialiştii cer ajutorul comuniştilor pentru a demola piatra lui Ghimpu
Partidul Socialiştilor vine cu un apel către consilierii municipali ai PCRM să dea o mână de ajutor pentru ca piatra instalată în faţa Guvernului de liberalul Mihai Ghimpu să fie scoasă. Acest apel este făcut în contextul în care PCRM s-a propunţat în repetate rânduri pentru ca piatra să fie demontată din Piaţa Marii Adunări Naţionale.
"Partidul Socialiştilor contează pe sprijinul formaţiunilor de opoziţie în problema demontării aşa-zisului monument. În special este vorba de Partidul Comuniştilor, care are cele mai multe mandate de consilieri în CMC. Mai mult, comuniştii au susţinut în mod repetat demolarea acestui monument. Facem apel pentru ca PCRM să coopereze în cadrul Consiliului Municipal pentru a rezolva această problemă în cel mai scurt timp", se spune într-un comunicat de presă al PSRM.
Aceiaşi sursă afirmă că, dacă la şedinţa anterioară a forului local ar fi participat încă doi consilieri comunişti, proiectul privind demolarea monumentului din faţa Guvernului ar fi fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei.
Pe 27 aprilie, la şedinţa CMC, socialiştii a propus includerea pe ordinea de zi a chestiunii privind demontarea monumentului victimelor ocupaţiei sovietice şi regimului comunist totalitar, instalat pe 25 iunie 2010 în baza deciziei primarului general al municipiului Chişinău. Proiectul socialiştilor nu a acumulat majoritatea voturilor necesare. Din 40 de aleşi locali prezenţi la şedinţă, doar 19 au susţinut iniţiativa.
PSRM susţine că piatra comemorativă a fost instalată cu abateri de la legislaţia în vigoare şi cu încălcarea procedurilor corespunzătoare. Anterior, şi decretul preşedintelui interimar semnat în 2010, prin care ziua de 28 iunie este proclamată drept "Ziua a ocupaţiei sovietice", a fost declarat neconstituţional.
Politică