Socialistul Francois Hollande promite mari schimbări în Europa
Socialistul Francois Hollande preia puterea în inima Europei şi promite mari schimbări. După ce Nicolas Sarkozy şi cancelarul german, Angela Merkel, au încercat să scoată Zona Euro din criză printr-un acord fiscal negociat nopţi întregi la Bruxelles, Hollande vrea să îl schimbe.
"Seriozitatea bugetară da, austeritatea pe viaţă, nu. Vom renegocia tratatul. Angela Merkel ştie acest lucru, iar dacă voi fi ales preşedinte, prima mea deplasare va fi pentru a confirma votul francezilor pentru o nouă Europă", a declarat Francois Hollande.
Unul dintre principalele obiective ale lui Hollande este modificarea tratatului fiscal. Hollande a menţionat că, o nouă Europă, în viziunea lui, reprezintă sfârşitul liberului schimb, al concurenţei fără limite şi al austerităţii. Acest fapt provoacă incertitudine la nivel european şi poate afecta piaţa economică.
Totodată, relaţia cu Germania poate fi influenţată, luând în considerare faptul că cele două state au jucat un rol extrem de important în gestionarea crizei datoriilor în ultimii doi ani.
În acelaşi timp, socialistul Hollande vrea să obţină mai mulţi bani la buget, prin impunerea unor impozite mai mari oamenilor bogaţi.
Se mai aşteaptă ca noul lider de la Paris să grăbească retragerea soldaţilor francezi din Afganistan.
De asemenea, Hollande a subliniat că va cere ca numărul imigranţilor care muncesc în altă ţară să fie stabilit, anual, de către Parlamentul European.
Criticat pentru delicateţea şi nehotărârea sa, François Hollande este considerat opusul lui Nicolas Sarkozy. A intrat în politică la vârsta de 20 de ani, încă de pe când era student. Cel mai des i se reproşează lipsa experienţei guvernamentale: François Hollande n-a deţinut niciodată vreo funcţie ministerială.
Externe