Socialistul Ion Ceban, acuzat că-și promovează rudele în funcții, la Primărie
"Nasha surorii lui Ion Ceban, Tatiana Bucearschi, a fost numita la 12.07.2019 de către primarul interimar, Adrian Talmaci, Șef al Direcției Asistență Socială și Sănătate. Înainte la alegeri municipale!", a scris Ilan Cașu.
Informaţia despre numirea Tatianei Bucearschi a fost publicată şi pe site-ul primăriei.
Ion Ceban nu a comentat deocamdată informația.
PUBLIKA.MD aminteşte că la alegerile locale din 2015, Tatiana Bucearschi a candidat pe listele PSRM la funcţia de consilier în Consiliul municipal Chişinău.
În 2014, Bucearschi, care era atuncă şefă a Direcţiei Asistenţă Socială din sectorul Ciocana al Capitalei, a fost acuzată de către unii angajaţi de abuz în serviciu. Atunci, mai mulţi angajaţi ai Direcţie au acuzat-o că i-ar fi umilit şi le-ar fi adresat calificative jignitoare.
Mai mult, oamenii susţineau că Bucearschi le-ar cere bani ca să le păstreze locul de muncă. În plus, i-ar folosi pe unii subalterni pe post de dădace sau ajutoare la cumpărături. Tatiana Bucearschia negat atunci acuzaţiile.