Societatea civilă solicită Parlamentului ratificarea IMEDIATĂ a Acordului de Asociere
Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au semnat o declaraţie prin care îi solicită Parlamentului să ratifice imediat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Totodată ei au anunţat că vor monitoriza modul în care vor fi implementate angajamentele asumate în document.
"Semnarea Acordului a fost un pas important. Reprezintă un jalon în dezvoltarea societăţii noastre. Scopul acestei declaraţii este şi să atragem atenţia coaliţiei de guvernare că nu mai are timp şi nu îşi mai poate permite riscul unor decizii care să pericliteze parcursul european", a declarat directorul executiv al Institutului de Politici Publice Externă, Arcadie Barbăroşie.
Tot astăzi a fost lansată Platforma societăţii civile "Pentru Europa". Aceasta îşi propune să sprijine procesul de apropiere a Moldovei de Uniunea Europeană, şi să contribuie la dezvoltarea economică a ţării noastre.
- Consiliul UE a DECIS: Moldova este gata pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE
- Ambasadorul Ucrainei la Chişinău: Semnarea Acordului cu UE semnifică faptul că ţările din fostul spaţiu sovietic nu se mai întorc la trecut
- Nicolae Timofti a PREZENTAT Parlamentului pentru ratificare Acordul de Asociere Moldova-UE