Șoferi nedisciplinați, trași pe dreapta și sancționați cu amenzi
Pe parcursul a 48 de ore angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au intervenit la solicitarea a 41 de conducători auto, implicaţi în accidente rutiere, dintre care patru persoane s-a ales cu traumatisme.
Poliţiştii au întocmit procese-verbale şi aplicate amenzi în privinţa a 12 şoferi, fiind sancţionaţi de la 900 lei până la 1 500 lei şi puncte de penalizare aplicate – 60. Celelalte cazuri se află în proces de investigare, privind stabilirea tuturor cricumstanţelor producerii accidentelor, cu emiterea deciziilor de sancţionare ulterior.
Totodată au desfăşurat acţiuni de verificare a unităţilor de transport din cadrul unei companii de taxi, în contextul respectării regulilor de exploatare a automobilelor şi prevenirii accidentelor rutiere în timpul transportării de pasageri.
Astfel, au fost elucidate încălcări la acest capitol admise de către şoferi, fiind întocmite cinci procese-verbale cu privire la contravenţii, cu aplicarea amenzilor în sumă totală de 3 000 lei. Iar administratorii companiei au fost sesizaţi în acest context cu remiterea prescripţiilor şi informarea ulterioară a poliţiştilor.
Poliţia Capitalei reaminteşte şi atenţionează conducătorii auto, de a se conforma prevederilor regulamentului de circulaţie rutieră.
- Somnolenţa poate provoaca tragedii. Doar în 2017, cinci oameni şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere
- InfoTrafic: Cum se circulă pe străzile Capitalei
- 24 de accidente rutiere, în 24 de ore în Chişinău. Mai mulţi şoferi, SANCŢIONAŢI
- Nicio zi fără accidente în trafic. 18 şoferi au primit amenzi şi puncte de penalizare
- InfoTrafic: Cum se circulă în Capitală la orele matinale
- Tupeu de moldoveni! Şoferii IGNORĂ indicatorul ce interzice circulaţia pe o porţiune de pe str. Vasile Lupu