ŞOFERII BĂUŢI, PUŞI LA ZID. Aceştia vor rămâne fără permise de conducere dacă vor urca băuți la volan
Sancţiuni mai dure pentru şoferii care urcă băuţi la volan. Aceştia vor rămâne fără permise de conducere, iar pentru a-le recupera vor susţine din nou examene.
Aceasta este una dintre propunerile Inspectoratului Naţional de Patrulare, care susţine înăsprirea legislaţiei. Totodată, poliţiştii propun şi
modificarea limitelor pentru stabilirea stării de ebrietate.
Potrivit propunerilor INP, gradul minim de alcoolemie în sânge va fi scăzut de la 0,3 la 0,2 gram pe litru. Iar gradul avansat de alcool în sânge va fi majorat de la 0,5 până la 1,0 gram per litru.
Totodată, poliţiştii de patrulare propun ca şoferilor prinşi la volan cu grad avansat de alcool în sânge să le fie suspendat permisul de conducere pe o perioadă de la unul la trei ani sau să le fie anulat dreptul de a conduce pe un termen de la trei până la cinci ani.
" Pentru a accede la examenul de redobândire a permisului de conducere urmează să susţină un curs de instruire anti-alcoolic şi anti-drog, şi de asemenea un curs de intervenţie psiho-educativă pentru a se convinge că nu mai sunt dependente de alcool sau droguri", a spus specialist al Direcţiei management operaţional a INP, Viorel Bulimaga.
De asemenea, şoferilor suspectaţi că au urcat beţi la volan să le fie ridicat permisul de conducere pe perioada anchetei, acest lucru urmând să fie decis de instanţă.
"Scopul proiectului este de descuraja comportamentul infracţional al conducătorilor auto", a spus specialist al Direcţiei management operaţional a INP, Viorel Bulimaga.
Majoritatea şoferilor crede că, astfel, numărul celor, care vor urca aghesmuiţi la volan va fi redus drastic.
"Sunt de acord pentru că cetăţenii, care beau la volan sunt pericol pentru societate".
" Să dea exemplu pentru alţi oameni să fie conştienţi de acest lucru, asta până la urmă poate lua viaţa cuiva".
"Să nu fie accidentele acestea. Este straşnic. Aceştia (n.r. -şoferi) sunt criminali".
Sunt şi conducători auto, care sunt contra.
"N-ar fi corect. Trebuie să-i puie amendă şi el niciodată nu va bea. Dar să dea din nou examenele, mai multă cheltuială".
Iar alţii îi contrazic pe ultimii şi propun pedepse şi mai dure decât cele ale INP-ului.
"Cine urcă beat la volan să fie privat de dreptul de a conduce pentru tot restul vieţii. Pentru că şoferul beat este un infractor".
Modificările legislative urmează să fie trimise spre avizare mai multor instituţii, între care Ministerul Justiţiei. Ulterior, vor fi expediate Guvernului şi Parlamentului pentru aprobare.
Datele INP arată că, anul trecut, în 6445 de cazuri au fost depistaţi şoferi sub influenţa băuturilor alcoolice. Grav este şi faptul că în 5100 dintre aceste incidente, conducătorii auto erau în stare avansată de ebrietate.
- SUA au impus sancțiuni economice împotriva a 38 de oameni de afaceri și oficiali ruși
- Aglomeraţie pe drumurile naționale. Circulaţia rutieră la intrarea în Chișinău, monitorizată cu ajutorul dronei (VIDEO)
- ATENŢIE, şoferi! Drumurile naţionale care vor fi supravegheate de echipaje ale poliţiei dotate cu radare
- Noile sancţiuni americane lovesc puternic Rusia. În doar două zile, rubla s-a devalorizat cu aproape şapte la sută