Şoferii de pe linia de microbuz 119 continuă PROTESTELE. Ce spun autorităţile
Protestul şoferilor de pe linia 119 din Capitală le creează incomodităţi celor care îşi duc micuţii pentru tratament la Centrul de Reabilitare pentru Copii. Pentru mulţi dintre ei, microbuzele sunt singurul mijloc de transport.
Şoferii îşi continuă greva începută ieri şi cer un alt traseu, deoarece actualulul coincide cu itinerarul altor şapte linii de microbuz, iar din acest motiv, au puţini pasageri.
Svetlana Brăilă este mama unui băiat de patru ani, pe care-l duce zilnic la Centrul de Reabilitare pentru Copii. Instituţia este situată lângă capătul de linie din sectorul Botanica. Femeia este nevoită să-şi ducă băiatul în braţe, deoarece el suferă de o malformaţie care nu-i permite să se deplaseze.
"Fără microbuzul de pe linia 119 este imposibil să ajung la Centrul de Reabilitare pentru că nu am bani de taxi. Maxi-taxi-ul trece pe lângă casa mea şi ajunge până aici", povestește femeia.
Şi părinţii care îşi aduc micuţii la grădiniţa 175 întâmpină dificultăţi.
Administratorul liniei spune că şoferii îşi vor relua activitatea doar după ce Primăria le va schimba itinerarul.
"Eu susţin şi cadrul Primăriei, că noi trebuie să lucrăm pentru călătorii aceştia, dar să nu ai un venit oarecare, tot e imposibil de activat în continuare", a spus adjunctul administratorului liniei de maxi-taxi, Viorel Aftenie.
De dimineaţă, reprezentanţii Direcţiei Transport au dus negocieri cu şoferii. Funcţionarii au refuzat să ofere însă detalii despre discuţii.
"Sunt nişte procese tehnologice care le discut eu cu conducătorul... Daţi-mi pace, vă rog, cu filmările astea. Fără comentarii, v-am spus", a replicat reprezentantul Direcţiei Transport a Capitalei, Ion Cazacu.
Funcţionarii de la Primărie susţin că vor rezilia contractul cu adminsitratorul liniei dacă protestul va dura trei zile.