Şoferii de tiruri şi-au parcat vehiculele pe marginea unei şosele din Atena şi astăzi
Şoferii de autocamioane de mare tonaj şi de camioane-cisternă şi-au parcat vehiculele pe marginea unei şosele din Atena în cea de-a treia zi de proteste. Acţiunea vine după ce negocierile cu oficialii din cadrul Minsiterului Transporturilor au eşuat ieri.
Sute de camioane de mare tonaj au format un rând de câţiva kilometri de-a lungul unei şosele spre capitala elenă, în timp ce poliţia patrulează zona, de teamă ca şoferii să nu pornească spre sediul Parlamentului.
Potrivit preşedintelui Federaţiei elene a Transportatorilor Internaţionali, Apostolos Kenanidis, protestele sunt organizate împotriva liberalizării prevăzute a acestui sector, ceea ce ar însemna deschiderea completă către concurenţă în termen de trei ani. Transportatorii nu acceptă nici reducerea prevăzută a numărului de licenţe.