Şoferii maşinilor de mare tonaj ignoră interdicţia de a circula pe drumurile naţionale în perioada caniculară
Maşinile de mare tonaj au interdicţie de a circula pe drumurile naţionale în perioada caniculară. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de ministrul Transporturilor, Anatol Şalaru. Astfel, în zilele în care temperatura va depăşi 30 de grade Celsius circulaţia transportului de mare tonaj va fi suspendată între orele 11.00 şi 18.00.
Scopul interdicţiei este de a preveni deteriorarea asfaltului de pe drumurile naţionale. Potrivit autorităţilor, tirurile urmează să fie redirecţionate pe drumurile locale. Excepţie fac autocamioanele care transportă produse alimentare. Mai mult, pe traseu vor fi instalate şi indicatoare rutiere speciale, prin care şoferii vor fi atenţionaţi de această interdicţie.
"Da, numaidecât trebuie de respectat această regulă, pentru că drumurile costă foarte mulţi bani. Toţi vrem drumuri bune. Totul depinde de noi", a spus un şofer.
"Circulăm, nu avem încotro. Depinde şi de tonaj. Dacă este mai mic, unde se poate acolo ne ducem. Dacă nu, stăm pe loc. Ziua stăm şi noaptea mergem", a spus un bărbat.
"Noi călătorim, pentru că suntem cu frigiderul. Când e marfă de aceasta care se strică repede, circulăm şi ziua", a menţionat un domn.
Potrivit autorităţilor, şoferii care nu vor ţine cont de această interdicţie riscă o amendă de până la două mii de lei.