Şoferiţa, vinovată de accidentul de pe Alba Iulia, amendată de 43 de ori. A stat şi în puşcărie (VIDEO)
Femeia care a provocat accidentul teribil de ieri din Capitală este un adevărat pericol public. În ultimii nouă ani, şoferiţa a dat dovadă de inconştienţă criminală pe şosea. A fost trasă la răspundere penală de cinci ori şi are în palmares 43 de amenzi pentru încălcarea regulilor în trafic. Chiar şi aşa, a fost de neoprit.
După fiecare sancţiune, a urcat din nou la volan, uneori beată, fără centură de siguranţă şi cu pedala de acceleraţie apăsată până la podea. Maşina pe care o conducea ieri şi a intrat în plin în troleibuz avea 130 de kilometri pe oră în momentul impactului, spun poliţiştii.
"Din declarațiile unor martori care confirmă că până a fi deconectat acumulatorul mijlocului de transport Porsche, acul vitezometrului era fixat la 130 km/h.", a declarat GRIGORE MOGA, şef Direcție Generală Urmărire Penală al IGP
Potrivit IGP, şoferiţa nu avea voie să conducă, pentru că i-a fost ridicat permisul de conducere. Poliţia a iniţiat o urmărire penală. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 7 ani de închisoare.
"Anterior persoana suspectă a fost trasă la răspunde penală de cinci ori.", a declarat GHEORGHE BALAN, şeful interimar al IGP.
În 2010, a plătit două amenzi, de două şi trei mii de lei, inclusiv pentru că a fost prinsă beată la volan. În 31 decembrie 2016, şoferiţa a fost oprită de inspectorii de patrulare din Orhei. Ea era în stare avansată de ebrietate, cu o alcoolemie de şase ori mai mare decât norma. Ca urmare tânăra a fost condamnată la patru luni de închisoare, dar executarea pedepsei a fost amânată pentru trei ani. Un an mai târziu, a urcat, din nou, beată la volan şi a lovit un alt automobil pe o stradă din Capitală. De data aceasta, instanţa a condamnat-o la 6 luni de închisoare. Ea şi-a ispăşit pedeapsa în penitenciarul de la Rusca, de unde a ieşit la începutul acestui an.
"Pe numele suspectei au fost întocmite 43 de procese verbale contravenționale.", mai spune GHEORGHE BALAN, şeful interimar al IGP.
De opt ori nu a avut centura cuplată, de 5 ori a ignorat indicatoarele de sens obligatoriu, de patru ori a generat situaţii de accident şi a produs două accidente rutiere, fără victime. De asemenea, au fost iniţiate câte 2 procese verbale pentru depăşirea limitei de viteză, dar şi pentru că a urcat băută la volan.
Nesimțirea şi iresponsabilitatea şoferiţei nu au avut limite. Aceasta a continuat să conducă şi să sfideze regulamentul circulaţiei rutiere chiar şi atunci când era lasată fără permis.
"Câte ilegalități au fost comise de un singur conducător auto şi de fiecare dată a fost tratată cu indulgență de către instanțele de judecată şi de către Procuratură. ", a declarat GHEORGHE BALAN.
Pe reţelele de socializare au apărut mai multe înregistrări în care şoferiţa este în stare de ebrietate la volanul automobilului. Poliţia confirmă autenticitatea imaginilor şi susţine că au fost postate de persoane din anturajul femeii.
Nu am reuşit să aflăm când au fost făcute imagini. Din secvenţele video este cert ca şoferiţa se afla la volanul aceluiaşi automobil implicat în teribilul impact de pe Alba Iulia. Oamenii sunt indignaţi şi nu înţeleg cum e posibil ca o persoană care a încălcat legea de nenumărate ori şi a provocat mai multe accidente rutiere să mai aibă permis.
Mâine, poliţia urmează să anunţe dacă femeia era în stare de ebrietate în timpul accidentului de pe strada Alba Iulia din Capitală.